Dubai, viață ca-n rai pentru cerșetori! La ce sume colosale ajung pe lună ”oamenii străzii”

Publicat: 08/02/2020 | 12:48

Dubai este unul dintre cele mai bogate orașe ale lumii, este bine știut în toată lumea. Ce nu știu mulți, însă, este cât de bine poate trăi un cerșetor acolo. Abu Dhabi este paradisul oricărui om al străzii, potrivit surselor. Se pot face atât de mulți bani, încât mulți călătoresc până acolo cu vize turistice, doar pentru a-și umple buzunarele cerșind pe străzi în cele trei luni cât au drept de ședere.

În urmă cu aproximativ patru ani, un cerșetor din Dubai a câștigat 28 de mii de dolari într-o lună, potrivit Gulf News.  Acum, cerșetorii profesionisti sunt obișnuiți deja să intre în Dubai cu acte în regula pentru a face bani. Iar sumele au crescut de la un an la altul. Potrivit poliției, unii dintre ei ajung în prezent să câștige și 70 de mii de dolari pe lună, enorm de mult față de multe salarii pe un an.

Cerșitul este în general ilegal, nu vorbim de cel în sensul clasic, ci de cerșetorii ”profesioniști”, care își impresionează victimele cu povești lacrimogene și care nu cer câte un ”bănuț”, ci zeci și sute de dolari.