Două ”companioane de lux” românce, arestate în Venezuela la o petrecere unde au participat persoane infectate cu COVID-19

Publicat: 01/04/2020 | 12:21

Polițiștii din Caracas, Venezuela, au declanșat o anchetă de proporții în urma căreia mai multe persoane au fost reținute. Printre cei vizați de polițiști s-au aflat și două românce – ”companioane de lux” – care ar fi ajuns în Venezuela venind din Spania, chiar înainte ca orașul Caracas să fie plasat în carantină din cauza noului coronavirus.

Arestările au avut loc ieri, fiind efectuate de GNP Criminal Investigation Directorate. Potrivit informațiilor transmise de atacpersoana.ro, polițiștii din Venezuela au vizat o petrecere clandestină la care au participat și persoane infectate cu COVID-19. La petrecerea respectivă au fost invitate 18 persoane, iar printre ele s-au aflat și două românce, împreună cu o prietenă apropiată a acestora.

Cele trei femei au venit – cu avionul – din Spania, fiind introduse în țară cu ”statut diplomatic” și ajungând pe un iacht de lux unde petrecerea a ținut timp de trei zile.

(NU RATA: ÎNGRIJORĂTOR! SPECIALIȘTII SPUN CĂ VIRUSUL ARE VIAȚĂ LUNGĂ PE TALPA PANTOFULUI! CUM ÎȚI CUREȚI CORECT ÎNCĂLȚĂMINTEA)

Acuzații foarte grave lansate de polițiști

Însă, după această perioadă, unii dintre cei care au participat la petrecere au început să se simtă rău și au acuzat simptome asemănătoare cu ale infecției cu noul coronavirus. Li s-au făcute teste în Caracas, fiind confirmați pozitiv la COVID-19. Poliția din Venezuela lansează acuzații foarte grave, vorbind despre ”bioterorism”, cu atât mai mult cu cât o altă parte a grupului – cea care nu a fost testată în Caracas – a participat, apoi, la o altă petrecere, într-un apartament, acolo unde au intrat în contact cu alte persoane.

Doi purtători ai virusului COVID-19 au fost identificați și reținuți, fiind acuzați că au făcut totul cu premeditare. În ceea ce le privește pe cele două românce, posibil infectate încă din Spania, ele așteaptă, acum, decizia autorităților și pot fi acuzate de bioterorism.

(VEZI ȘI AICI: PERICOL DE FOCAR CU NOUL CORONAVIRUS ÎN BAIA MARE! O FEMEIE DE AFACERI INFECTATĂ CU COVID-19 A MINȚIT CADRELE MEDICALE CĂ NU A FOST PLECATĂ ÎN STRĂINĂTATE)