Doliu în tenisul românesc. Patricia Țig și-a pierdut tatăl, fost voleibalist și nu poate merge la înmormântare

Publicat: 08/06/2020 | 07:58

Familia Patriciei Țig, jucătoarea de tenis aflată în acest moment pe locul 85 WTA, trece prin momente grele. Tatăl sportivei de 25 de ani a decedat la doar 63 de ani.

Din păcate, Patricia nici nu poate merge la înmormântare pentru că se află blocată în Statele Unite ale Americii încă din luna martie, pe fondul pandemiei de coronavirus, notează cotidianul gălățean Viață Liberă.

Revine în Europa abia peste o săptămână

Patricia ar urma să revină, în aproximativ o săptămână, în Europa pentru un turneu demonstrativ la Belgrad programat din 15 iunie, dar în acest moment nimic nu este sigur, din cauza pandemiei de coronavirus care a afectat serios cursele aeriene care leagă Statele Unite de Europa.

Marius Ţig a fost jucător de volei în prima ligă la CSU Galaţi, la Brăila şi la Braşov. A fost mulţi ani antrenor al juniorilor de la Clubul Sportiv Şcolar Galaţi. De câţiva ani se mutase în Braşov, pentru a-i fi mai aproape Patriciei, care avea centrul de antrenament şi apoi se stabilise în oraşul de la poalele Tâmpei. La Braşov a continuat să pregătească juniori şi era antrenor al formaţiei de seniori CSU Braşov din liga secundă.