Acasă » Vedete » Doliu în muzica din România. Unul dintre cei mai apreciaţi artiști a fost răpus de boală mortală

Doliu în muzica din România. Unul dintre cei mai apreciaţi artiști a fost răpus de boală mortală

De: Alice Zotta 14/01/2020 | 20:08

Este doliu în lumea muzicii din România. Unul dintre cei mai apreciaţi artiști a fost răpus de o boală cu care a fost diagnosticat în urmă cu ceva vreme. Rudele și colegii lui sunt profund îndurerați de plecarea sa. 

Saxofonistul Garbis Dedeian a murit la vârsta de 60 de ani

Garbis Dedeian, unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni de jazz din România, s-a stins din viață. El a pierdut lupta la viață în fața unei boli cumplite la vârsta de 60. Informația a fost confirmată de Sorin Romanescu, chitarist de jazz şi vechi colaborator al regretatului artist. Acesta a aflat trista veste de la Nicolas Simion, un nume important în lumea jazz-ului românesc

“Suferea de cancer pulmonar galopant în stare avansată și, din păcate, ieri, (n.r.: 13 ianuarie) inima lui a cedat”, a declarat Capriel Dedeian, fratele artistului, relatează Știrile Pro TV.

De-a lungul carierei sale de peste 4 decenii, a cântat alături de alte nume grele din jazz, ca Johnny Răducanu sau Mircea Tiberian. Garbis Dedeian a compus enorm și a format generații de jazzmani. Dragostea lui pentru originile sale armene a exprimat-o în ultimul său album, “Armine”, lansat în urmă cu doi ani.

“De la Moșu’ am aflat că s-a dus Garbis Dedeian. O nouă generație de jazzmani români începe să despartă..Alintat drept un (John) Coltrane de România, Garbis a fost un adevărat jazzman, a trăit mereu pe marginea prăpastiei existențiale, frustrat și mereu pus pe glume cu «șalăi». Garbis este continuatorul unui drum artistic de mare prestigiu pe care l-a creat saxofonistul nostru de mare calibru, Dan Mândrilă. Garbis a plecat și el în seara asta, ca un ultim efort de respirație și eleganță!
Doamne, ai grijă de sufletul lui. Amin”, a scris Mike Godoroja pe contul săiu oficial de Facebook.

Garbis Dedeian – biografie

Garbis Dedeian s-a născut pe 24 aprilie 1959 în București. El a fost saxofonist, compozitor şi aranjor român de origine armeană, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Beneficiind de un mediu familial prielnic apropierii de muzică, a urmat Liceul de Muzică nr. 1 din capitală şi Şcoala Populară de Artă unde a studiat clarinetul cu profesorul Florian Popa şi compoziţie / orchestraţie cu Richard Bartzer. Atras de jazz din adolescenţă, a făcut primii paşi sub îndrumarea regretatului Mihai Berindei iar în anul 1976 fondează un prim grup alcătuit cu fratele său, ghitaristul Capriel Dedeian, Tudy Zaharescu și Mario Dumitrescu.

Debutul interpretativ pe una din primele scene jazzistice ale ţării are loc in 1979 la Festivalul de Jazz de la Sibiu. De atunci a susţinut numeroase concerte şi a participat la cele mai importante festivaluri de jazz în ţară dar şi în Germania, Ungaria, Grecia, Italia, Franţa, Austria, Iugoslavia, Moldova, Ucraina, Bulgaria, Egipt. Combo-ului său de tineri instrumentişti a fost desemnat “Formaţia Anului 2003” de juriul Galei Premiilor de Jazz organizată de Societatea Română de Radiodifuziune, titlu prin care i se recunosc merite deosebite în afirmarea unor promiţătoare talente din tinerele generaţii, relatează softrecords.ro.

Activitatea de saxofonist şi şef de formaţie a fost dublată de o susţinută creativitate componistică, o parte a creaţiilor sale muzicale, considerate valori de patrimoniu pentru jazz-ul autohton, fiind tipărite (Culegere de teme de jazz) şi/sau înregistrate în studio sau preluate live din festivalurile de jazz.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cât costă un kilogram din primele CĂPȘUNI româneşti, apărute deja în pieţe. Nu sunt chiar pentru orice buzunar
Cât costă un kilogram din primele CĂPȘUNI româneşti, apărute deja în pieţe. Nu sunt chiar...
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42 de ani!
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42...
Apariție INCREDIBILĂ: De la chelneriță, la IUBITĂ DE MILIONAR! Cine e cu adevărat românca Antonela, cucerirea fostului patron din fotbal
Apariție INCREDIBILĂ: De la chelneriță, la IUBITĂ DE MILIONAR! Cine e cu adevărat românca Antonela,...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Marilu Dobrescu rupe tăcerea despre „procedura secretă”. Dezvăluirile făcute au șocat o întreagă țară: „Cu fiecare injecție pe care ți-o faci, ai un strop de speranță”
Marilu Dobrescu rupe tăcerea despre „procedura secretă”. Dezvăluirile făcute au șocat o întreagă țară: „Cu...
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce...
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
Ce ar face Adrian Minune dacă ar afla că fiica lui este înșelată de soț: „I-aș spune...”. Secretele pe care le are Karmen față de tatăl ei
Ce ar face Adrian Minune dacă ar afla că fiica lui este înșelată de soț:...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre ei doi: „Virginia, chiar nu mă șochează nimic în lumea asta, crede-mă.”
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
SWIPE-UL care epuizează bateria iPhone-ului. Mulți utilizatori fac acest gest
SWIPE-UL care epuizează bateria iPhone-ului. Mulți utilizatori fac acest gest
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
S-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape toate iubitele, dar cu ea...”
S-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape...
Cristina Demetrescu anunță noroc mare și schimbări pentru 5 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste acești nativi până la sfârșitul lui aprilie
Cristina Demetrescu anunță noroc mare și schimbări pentru 5 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste...
Fabrica din România care produce pe bandă rulantă. Produsele pe care românii le adoră se vând în toată țara și sunt mai bune decât cele din import
Fabrica din România care produce pe bandă rulantă. Produsele pe care românii le adoră se...
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Bănică Jr şi Lavinia Pîrva, anunț neașteptat după 7 ani de relaţie: Am considerat că adevărul o să iasă la iveală!
Bănică Jr şi Lavinia Pîrva, anunț neașteptat după 7 ani de relaţie: Am considerat că...
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
Smoothie poate crește riscul de DIABET, avertizează medicii nutriționiști. Care sunt alternativele
Smoothie poate crește riscul de DIABET, avertizează medicii nutriționiști. Care sunt alternativele
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă din timpul căsniciei cu Alina Sorescu:
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
Ce salariu ar primi chefii Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu de la Pro TV. Suma pentru care a lăsat în urma „Chefi la cuțite”
Ce salariu ar primi chefii Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu de la Pro TV. Suma pentru...
Peștele ieftin și bogat în vitamina D pe care îl găsești în toate supermarketurile din România. Nutriționistul Cristian Mărgărit îl recomandă: ”Este un miracol pentru imunitate”
Peștele ieftin și bogat în vitamina D pe care îl găsești în toate supermarketurile din...
Gigantul care deschide o nouă fabrică în România. E aproape de București, oferă 200 de locuri de muncă
Gigantul care deschide o nouă fabrică în România. E aproape de București, oferă 200 de...