Despărțirea răsunătoare la Hollywood. Două staruri și-au spus adio, după opt ani: „Asta este o poză cu doi prieteni”

Publicat: 03/05/2021 | 11:52

După o relație care a durat opt ani, Jason Segel, starul din serialul How I Met Your Mother, s-a despărțit de Alexis Mixter, în mod amiabil, fără scandaluri sau certuri inutile. 

Cei doi au anunțat că, ruptura nu îi va opri ca de aici înainte să fie prieteni buni. Actrița este cea care a făcut anunțul, în urma postării unei fotografii în care apare alături de Jason Segel.

„Asta este o poză cu doi prieteni. Eu și omul ăsta am trăit atâtea momente împreună. Ne-am schimbat unul pe altul la nivel sufletesc. Totul spre mai bine.

Profunzimea legăturii noastre a fost ceva ce nu aș fi putut vreodată să anticipez. Nu am petrecut niciodată atât de mult timp cu altcineva, nu am crescut, râs, plâns, trăit atât de mult alături de altă persoană”, a scris Alexis Mister pe contul personal de Instagram.

Jason Segel și Alexis Mixter s-au cuplat în decembrie 2013

Cei doi actori s-au cuplat în decembrie 2013 și în tot acest timp nu s-au afișat foarte mult împreună pe rețelele de socializare. Cu toate acestea, actrița a ținut să continue mesajul pe care l-a lăsat și a făcut câteva mărturisiri.

„Este ciudat să scrii despre sfârșitul unei relații, mai ales atunci când prietenia încă există și este atât de plină de viață. Totuși, schibările au loc și noi am decis de ceva timp să ne lăsăm relația să evolueze din ceea ce a fost în ceea ce devenea.

Să ai o relație romantică publică nu este ușor. Să închei una este ca și cum ai merge pe o stradă care nici nu există.

Suntem oameni discreți în ceea ce privește viața personală și intenționez să păstrez lucrurile așa”, a mai spus Alexis Mixter.

 

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Alexis Mixter (@gonzoaesthetic)