Decizie-șoc în cazul lui Gheorghe Vlădan, criminalul de la Perla. A scăpat de închisoarea pe viață. Magistrații au respins contestația făcută de fiica victimei

Publicat: 05/03/2020 | 13:51

Decizie-șoc în cazul lui Gheorghe Vlădan, criminalul de la Perla. Conform deciziei luată de magistrați, bărbatul a scăpat de închisoarea pe viață.

Pedeapsa primită de Ghoerghe Vlădan, cunoscut drept criminalul de la Perla, a fost redusă, joi, de judecătorii de la Curtea de Apel București. Magistrații au hotărât ca pedeapsa pe viață să fie înlocuită cu o perioadă de 25 de ani.

Gheorghe Vlădan – şofer la Policlinica „N. Kretzulescu” – a deschis focul în coaforul în care lucra soţia sa. Aceasta îl părăsise şi încerca să obţină divorţul. Pe data de 5 martie 2012, Vlădan a pătruns în coafor și le-a ucis pe soția sa și pe casieră. Alte șase persoane, angajați și clienți ai coaforului, au fost rănite.

Procurorii au susținut, în rechizitoriu, că toate faptele au fost dovedite, motiv pentru care s-a cerut pedeapsa maximă pentru Gheorghe Vlădan. Criminalul a fost deferit Justiţiei, în stare de arest preventiv, în aprilie 2012, pentru omor calificat şi deosebit de grav, tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

Judecătorii din Giurgiu au înlocuit pedeapsa cu închisoare pe viață, astfel că Gheorghe Vlădan urmează să efectueze 25 de ani de închisoare. Numai că, în conformitate cu prevederile Codului Penal, Vlădan ar putea ieși din pușcărie peste 7 ani. Imediat după ce a aflat decizia magistraţilor, familia Marianei Bendre – casiera executată în coaforul Perla -, a contestat micşorarea pedepsei, solicitând ca Vlădan să execute închisoare pe viaţă, aşa cum a fost condamnat inițial.

După ce Georgiana Bendre, fiica victimei lui Gheorghe Vlădan, a depus o contestație privind schimbarea sentinței de la 25 de ani la închisoarea pe viață, Curtea de Apel a respins cererea, iar criminalul va fi eliberat conform primei decizii.