Date în premieră! Dedesubturile dosarului evazioniștilor din showbiz

Publicat: 12/06/2021 | 23:21

Marius Baldovin, cântăreț și producător de muzică populară, s-a trezit cu mascații peste el! Este acuzat că a încercat să înșele statul, cu contracte false, pentru obținerea indemnizației pe perioada stării de urgență generată de pandemia de coronavirus. În exclusivitate, CANCAN.RO vă prezintă detaliile unei afaceri necurate, în urma căreia mai mulți artiști s-au trezit cu dosare penale.

Complicitate la înșelăciune în formă continuată și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată sunt acuzațiile pentru care s-a dispus urmărirea penală a lui Marius Baldovin. Artistul ar fi depus, alături de alți doi suspecți, contracte false de drepturi de autor pentru a obține indemnizații pe perioada stării de urgență.

Marius Baldovin, ridicat de ”mascați” și acuzat de înșelăciune

Surse din anturajul lui Baldovin ne-au dezvăluit că el a fost ridicat de mascați în dimineața zilei de 26 mai, când a avut loc și percheziția la domiciliul său. ”La ora 6 au sosit mascații cu o dubă, 12 la număr, dar și câțiva polițiști, și l-au întrebat pe Marius de niște contracte false. Am înțeles că ar fi obținut niște bani de pe urma acestora. Ar mai fi făcut astfel de contracte, prin firma lui, și cu alte persoane care sunt din Roșiorii de Vede. L-au întrebat cum, ce, cine sunt persoanele”, a povestit un apropiat al lui Marius Baldovin. (CITEȘTE ȘI: ”PREȘEDINTELE MANELIȘTILOR”, RIDICAT DE MASCAȚI DIRECT DIN STUDIO. CE CONTRACTE AU LUAT LA PURICAT ANCHETATORII)

După percheziție, cântărețul de muzică populară a fost luat la audieri, fiind reținut pentru 24 de ore. Potrivit unor surse judiciare, Baldovin este acuzat că, împreună cu doi complici, ar fi falsificat contracte de cesiune a drepturilor de autor. Ar fi încercat astfel să facă dovada pretinsei întreruperi a activităților cu societatea SC Marius Media Group, al cărei patron este Baldovin, din cauza stării de urgență dată de pandemia de coronavirus, în scopul obținerii în mod fraudulos a indemnizației de la stat, inducând în eroare Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Teleorman.

Cântărețul de muzică populară, urmărit penal

Astfel, s-a dispus urmărirea penală a lui Marius Baldovin pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la înșelăciune în formă continuată și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

(NU RATA: CONTINUĂ SCANDALUL ÎN LUMEA MANELIȘTILOR! SOȚIA LUI TZANCĂ URAGANU, ATAC FĂRĂ PRECEDENT LA VLOGGERIȚE)

Potrivit legii, persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și care și-au întrerupt activitatea pe perioada stării de urgență au dreptul la o indemnizație lunară de la stat în valoare de 75 la sută din câștigul salarial mediu brut.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.