Daniela Crudu, din nou activă pe rețelele de socializare! Fosta asistentă TV arată mai fresh ca niciodată după bătaia de luna trecută FOTO

Publicat: 03/03/2020 | 22:30

Daniela Crudu pare că a renăscut după drama terbilă de care a avut parte luna trecută, când fostul iubit croat, Seco Dubravko, a bătut-o cu bestialitate în mașină, Cruduța fiind nevoită să fugă în stradă desculță. Traumele fizice și psihice sunt date uitării acum. Vedeta și-a activat conturile de Facebook și de Instagram și pozează fericită fără nicio reținere, de parcă nimic rău nu a existat în viața acesteia în ultima perioadă.

Recent, Daniela Crudu și-a făcut prezența la un eveniment important, alături de prietenele sale bune. Vedeta a fost la botezul băiețelului unei prietene foarte apropiate. Iar  fotografiile postate pe Internet arată că fosta asistentă TV este într-una dintre cele mai bune forme ale sale. Îmbrăcată într-o rochie crem din cap până în picioare, cu o despicătură sexy pe picior, Daniela a strălucit ca o zeiță de pe podium, coafată și rujată, cu un ten intact, fără vreo urmă de vânătaie. Nici atitudinea divei nu a fost mai prejos, aceasta a zâmbit din fiecare unghi al imaginilor.

Incidentul violent în urma căruia Daniela Crudu a fost operată de urgență s-a petrecut pe data de 9 februarie, duminică dimineața, în timp ce ea și iubitul său se întorceau acasă de la o petrecere. Vedeta a fost dată cu capul de bordul autoturismului, după care a decis să sară din mașină, pentru că se temea de ceea ce era mai rău. A fugit până într-o benzinărie, de unde a telefonat după ajutor. Totodată, medicii au constat că Daniela Crudu suferise un traumatism cranian, având nevoie de o operație de urgență. De asemenea, Crudu s-a mai ales si cu o entorsă la picior. După acest episod revoltător, Cruduța a decis să nu depună plângere împotriva iubitului violent.

”Dacă nu săream din maşină şi nu fugeam, mă omora. M-a dat cu capul de bord. Suntem împreună de mult timp, nu a avut nicio ieşire violentă, dar acum, practic era alt om. Nu s-a comportat niciodată aşa, nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Nu mai văd, am ochii lipiţi şi plini de sânge”, a declarat Daniela Crudu pentru Xtra Night Show.