Cutremur în România, joi. Ce magnitudine a avut și în apropierea căror orașe s-a produs

Publicat: 22/04/2021 | 17:45

Un cutremur s-a produs pe 22 aprilie, la ora 16:46:15 (ora locală în România), în Dobrogea, Tulcea, potrivit anunțului făcut de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Din fericire, a fost vorba de un cutremur slab, cu magnitudinea 2.7 grade, la adâncimea de 26 kilometri.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 61 km E de Brăila, 63 km SE de Galați, 111 km N de Constanța, 196 km S de Tiraspol, 203 km S de Chișinău, 210 km SE de Bacău, 210 km SV de Odessa, 217 km E de Ploiești, 225 km E de București și 228 km N de Varna.

De precizat că, din noiembrie 2020, România a fost afectată de mai multe cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2.1 și 4.5 grade pe scara Richter.

Când vom avea un cutremur major în România

Profesorul Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, anunță cu un cutremur major poate loc avea în orice clipă în România, fiind imposibil pentru specialiști să ofere o dată aproximativă.

Din punct de vedere al omului de știință, orice cutremur și alea mai mici, și cu atât mai mult cele mai mari, sunt extrem de prețioase. Nu ne dorim un cutremur pentru că știm ce înseamnă: distrugeri, pierderi de vieți omenești. Pe de alta parte, ca om de știință tu trebuie să fi foarte bine pregătit, să vânezi tot ce se întâmplă ca să ai date. Acestea sunt esențiale pentru ce măsuri vom lua în continuare. Orice studii și inclusiv predicția se bazează pe ce observăm noi”, a explicat profesorul Mircea Radulian.

Reacția lui Mircea Radulian a venit după ce seismologul Gheorghe Mărmureanu, directorul de onoare al INFP, a anunțat că populația nu trebuie să-și facă griji, deoarece un cutremur devastator nu are șanse să lovească România în următoarele două decenii.