Cum l-a umilit Giovanni Becali pe Adrian Mutu după ce acesta și-a cumpărat un Aston Martin Vanquish de 315.000 de euro

Publicat: 05/01/2020 | 09:41

Cariera sportivă a lui Adrian Mutu ar fi trebuit să intre pe o pantă ascendentă în momentul în care s-a transferat la Chelsea. Talentat și bine văzut și bine primit, Adrian Mutu părea pe val, numai că, încetul cu încetul, totul s-a transformat într-un fiasco. 

După ce a ajuns la Londra, mare iubitor de mașini scumpe fiind, Adrian Mutu și-a achiziționat un bolid de lux – Aston Martin Vanquish de 315.000 de euro. Problema lui Mutu a fost că… parca oriunde avea chef, sfidând, practic, legile de circulație, iar Giovanni Becali a povestit că jucătorul a plătit amenzi uriașe. ”O lăsa unde voia”, spune Giovanni Becali.

„Mutu era showman. Dacă se ținea de fotbal, era ca Ibrahimovic. Mutu a plătit un Aston Martin din amenzi! Deci el avea Aston Martin și a mai plătit un Aston Martin din amenzile făcute unde parca mașina la Londra. El o lăsa unde voia! Tu îți dai seama? Aveam un băiat pe care îl lăsasem acolo să aibă grjiă de Mutu. Și îmi dă telefon (…). Mutu, dacă mă asculta pe mine… Eu n-am putut și n-am mai putut și i-am trimis pe frati-miu (n.red. – Victor Becali) și Popescu acolo. Eram prea otrăvit de câte mi-a făcut”, a declarat Giovanni Becali la Digi Sport Matinal.

”Le reamintesc că-mi datorează niște bani!”

Acum mai mulți ani ani, Adrian Mutu a făcut unele dezvăluiri senzaționale în emisiunea, „Il Fenomeno” de pe Kanal D, spunând că a fost deranjat de atitudinea fraților Becali în perioada petrecută de el la Chelsea.

„Ei au spus că m-au susținut, însă adevărul este altul. Unul îmi întindea o mână, celălalt o tăia”, a mărturisit Adrian Mutu, apoi a continuat: „În timp ce eu eram la pământ, Giovani mă făcea varză pe la televiziuni. Nu mă așteptam! Tot timpul au mers la două capete!”

Adrian Muru a mai declarat – la vremea respectivă – că nu are ce să le reproșeze impresarilor, însă nu poate uita că aceștia îi mai datorau, încă, bani. „De reproșat, n-am ce să le reproșez, dar le reamintesc că îmi datorează niște bani. Ei cred că am uitat, dar îi anunț că va veni și vremea în care le voi cere acea sumă!”, a încheiat Mutu.