Cum a intrat Laurette în noul an: ”Nu-mi este frică de mâine!” + Foto de senzație cu mulatra

Publicat: 04/01/2021 | 10:36

Laurette este, de regulă, o fire optimistă, dar cu atât mai mult a arătat-o odată ce am intrat în noul an. Artista s-a lansat într-o nouă ședință foto incendiară (particulară!), iar rezultatul a fost, ca de obicei, foarte apreciat.

Laurette pășește optimistă în anul 2021, după unul în care întreaga lume a fost dată peste cap, din cauza pandemiei de coronavirus. ”Nu-mi este frică de mâine, pentru că am văzut ziua de ieri și o iubesc pe cea de astăzi”, este mesajul lui Laurette în dreptul unei fotografii pe care a urcat-o pe Instagram. (CITEȘTE ȘI: CUM A ”COMBINAT-O” TZANCA URAGANUL PE LAURETTE: ”M-A SUNAT ȘI … SUNT IUBITA LUI!”)

Cum a intrat Laurette în noul an: ”Nu-mi este frică de mâine!”

La finalul anului trecut, Laurette își ”încendia” admiratorii tot pe rețeaua de socializare. Artista era pregătită pentru sărbătorile de iarnă, dar între altele a reușit și o ședință foto de excepție. Iar fanii au avut ce admira, chiar în prag de sărbători! Cadoul pe care Laurette l-a făcut pentru ei. Fanii nu au stat pe gânduri și i-au comentat imediat aparițiile incendiare. În câteva poze Laurette dă senzația că nu are lenjerie intimă, dar asta rămâne, din nou, un mister, la care admiratorii ei au destul timp de meditat. Laurette nu este la prima astfel de experiență. Ea și-a mai ”chinuit” fanii tot cu o astfel de apariție sexy, cu multe semne de întebare.

Altfel, Laurette își continuă ascensiunea artistică, relansată chiar odată cu începutul pandemiei de coronavirus. Fostul model și-a lansat cea de-a treia piesă muzicală din proiectul său African Queen. Apoi, avea să colaboreze cu Tzancă Uraganul, celebrul manelist.