Cu câte persoane a intrat în contact deputatul liberal Mircea Banias, confirmat pozitiv la coronavirus: ”Am transmis la DSP această listă, dacă îmi mai aduc aminte o să completez”

Publicat: 17/03/2020 | 11:18

Deputatul PNL Mircea Banias a fost testat pozitiv la noul coronavirus, iar acum se află internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Parlamentarul a transmis către Direcția de Sănătate Publică o listă unde a menționat toate persoanele cu care a intrat în contact.

22 de persoane se află pe lista trimisă la DSP de Mihai Banias, acesta precizând că – deocamdată – nu prezinte simptome și se simte bine.

„Nu am intrat în contact cu nicun parlamentar testat pozitiv cu COVID-19 și cu nicio altă persoană contaminată. Mai sunt alte persoane contaminate în Constanța, dar nu am intrat în legătură cu niciuna dintre ele. Evident că a început o anchetă epidemiologică. Au solicitat o listă cu persoanele pe care le-am văzut în ultima perioadă. Am transmis la DSP (n. red. – Direcția de Sănătate Publică) această listă, cu numerele de telefon, începând evident cu familia mea. Am intrat în contact, contact definit de DSP, cu 22 de persoane”, a declarat Mihai Banias, potrivit realitatea.net.

”Nu am avut niciun fel de bănuială că aș putea fi infestat”

Lista trimisă de Mihai Banias este perfectibilă, ea putând fi completată și cu numele altor persoane în cazul în care acesta își va mai aminti cu cine a mai intrat în contact. Nu ar fi crezut că va fi infestat cu noul coronavirus, însă realitatea l-a contrazis.

”Evident că m-am văzut cu mai multe persoane. Dacă am fost într-o camera cu anumite persoane, asta nu înseamnă că toți aceia au fost contacți direcți. Contact direct înseamnă 20 de minute și o distanță mai mică de un metru. De aceea lista nu e mai lungă. 22 de persoane sunt cele pe care mi le-am amintit. Evident că dacă îmi mai aduc aminte și alte persoane o să completez această listă. Eu sunt internat de aseară în Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. În continuare nu am simptome, nu am avut niciun fel de bănuială că aș putea fi infestat cu acest virus. Dacă nu aș fi fost testat împreună cu colegii mei, nu aș fi solicitat să fiu testat. Familia se află în internare la domiciliu, la fel și părinții. Și cei de pe listă se află în izolare și vor rămâne așa până vor fi contactați de DSP”, a mai spus deputatul PNL.