Crimă în Spitalul de Urgență Piatra Neamț! O angajată a fost ucisă de soțul cu care era în divorț

Publicat: 10/01/2020 | 17:35

Directorul de îngrijiri de la Spitalul de Urgență Piatra-Neamț, o femeie de 49 de ani, a fost ucisă, vineri, de soț. Acesta a venit în vizită la spital, iar după discuții în contradictoriu, și-a înjunghiat soția în cabinetul în care încă lucra, ea fiind asistent șef în Secția de Chirurgie.

Surse din anchetă au declarat, pentru MEDIAFAX, că directorul de îngrijiri al Spitalului de Urgență Piatra-Neamț câștigase funcția în urmă cu puțin timp, prin concurs, iar vineri era prima zi de la numire.

Ea a fost vizitată, la serviciu, de soțul cu care era în proces de divorț, iar în urma unor discuții în contradictoriu, care au avut loc în cabinetul femeii, din secția Chirurgie a Spitalului de Urgență Piatra Neamț, acesta a înjunghiat-o. Colegii asistentei au încercat să îi dea primul ajutor, însă femeia nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul.

Agresorul, în vârstă de 50 de ani, a fost reținut. Procurorii vor stabili încadrarea faptei, dacă este vorba de lovituri cauzatoare de moarte sau de omor.