Copil de 2 ani ținut departe de ceilalți copii de la grădiniță. Educatoarea: ”Nu am avut de ales!”

Publicat: 05/03/2021 | 18:27

 

Mesajul plin de furie al unei mame din București a revoltat foarte multe persoane. Femeia o acuză pe educatoarea de la grădinița fiului ei că îl supune unor tratamente anormale. Băiețelului de doi anișori îi este interzis să se miște de la măsuța lui pentru a nu mușca alți colegi.

Mama băiețelului a făcut o postare pe contul personal de Facebook, în care povestește despre ceea ce e nevoit să suporte copilul său. Din cauza faptului că băiatul este hiperactiv, educatoarea a decis să-l țină blocat la măsuța lui pentru a evita conflictele cu ceilalți copii. Femeia susține că și-a dat seama că se petrece ceva la grădiniță, după comportamentul pe care-l are băiatul când ajunge acasă.

VEZI ȘI CADAVRUL UNEI FEMEI A FOST FURAT DE RUDE CHIAR ÎNAINTE DE ÎNMORMÂNTARE. UNDE AU AVUT LOC SCENELE ȘOCANTE

Mesajul postat de mama băiatului

”Am crezut că poate sunt o mamă panicată. Am crezut că fiind primul meu copil, exagerez. Am crezut că „defectul meu” e atât de defect încât nu merită să stea în preajma celorlalți copii. Are doi ani și 3 luni, aproape. Și da, „teribila vârstă de 2 ani” nu l-a ocolit. Frustrări, tantrumuri, tăvăleli, mușcături, plânset. Este un copil hiperactiv, dar inteligent. Spune tot ce vrea, tot ce nu vrea.

De două seri tot repetă „nu ieșim, nu ieșim”, „Stai la masă, nu ieși”, „stai la locul tău”. Am crezut că sunt doar cuvinte. Ei bine, nu. Puse cap la cap, copilul meu de fapt, îmi transmitea lucruri. Copilul era efectiv pus la măsuță și ieșirea îi era blocată, astfel încât să nu poată ieși de acolo.
Argument: „Ne este drag Patrick, dar nu am avut de ales, să nu cumva să muște copiii”. Păi eu să fiu în locul lui, i-aș mușca de cum i-aș prinde, dacă m-ai ține izolat.

Privirea lui, cu tot cu strabismul aferent pe care urmează să-l operăm, în toate pozele astea, spune totul. Într-una din poze se uită cu jind la copii. Probabil oamenii ăștia au impresia că nu am trecut prin suficiente momente dificile, mai trebuia adăugat ceva, de ce să fim liniștiți? De ce să fim „oameni”? Înțeleg ideea de business, înțeleg faptul că totul e despre bani. Dar e doar un copil…” a scris mama, revoltată, pe Facebook. …