Condiții mizere pentru persoanele aflate în carantină din Vâlcea. ANPC a dat amenzi de peste 77.000 de lei

Publicat: 01/05/2020 | 23:40

În urma unor controale, inspectorii ANPC au descoperit condițiile execrabile în care sunt ținute persoanele carantinate din Vâlcea. Aceștia au găsit mâncare stricată, alimente ținute în mizerie și bucătării insalubre.

Cei de la Protecția Consumatorilor au descoperit condițiile insalubre la o firmă din Vâlcea, care cazează și hrănește persoanele aflate în carantină. În urma controalelor inspectorii au dat amenzi în valoare de 77.000 de lei. (CITEȘTE ȘI: CAPITALELE EUROPENE IAU NOI MĂSURI PENTRU OPRIREA RĂSPÂNDIRII VIRUSULUI COVID-19. SE ÎNCEARCĂ REDUCEREA AGLOMERAȚIEI DIN TRANSPORTUL PUBLIC)

Persoanele infectate cu virusul COVID-19 ar trebui să beneficieze de condiții și tratament special. Aceștia sunt destul de vulnerabili și orice lucru le poate dăuna. Însă se pare că în Vâlcea nu se ține cont de aceste lucruri. Inspectorii ANPC au fost surprinși de condițiile pe care le-au descoperit la unele din centrele de carantină. Produsele expirate și igiena precară sunt doar unele dintre lucrurile pe care le-au văzut. (VEZI ȘI: GRAV ACCIDENT ÎN VÂLCEA. ȘOFERUL UNUI TIR A PIERDUT CONTROLUL VOLANULUI, A INTRAT PE CONTRASENS ȘI A LOVIT ÎN PLIN UN AUTOTURISM)

„La o firmă de catering, inspectorii au constatat nerespectarea condițiilor de depozitare a alimentelor, folosirea de materii prime cu durata valabilității depășită, schimbarea stării termice a produselor și condiţii igienice necorespunzătoare, respectiv paviment depreciat, pereţi cu urme de grăsime, hote murdare cu urme de grăsime arsă,” se arată în comunicatul transmis de ANPC.

Aceste nereguli au fost depistate în mai multe locații din Vâlcea, iar în urma constatărilor s-au dat amenzi usturătoare.

„În urma controalelor efectuate, inspectorii au aplicat amenzi în valoare totală de 77.000 lei. Una dintre pensiuni a primit interdicție de a folosi camerele în care au fost găsite nereguli până la remedierea acestora, iar o alta a fost închisă pentru șase luni.”, au mai transmis inspectorii ANPC.