Cine este Nelu Tătaru, noul ministru al Sănătăţii! Klaus Iohannis a semnat numirea, după demisia lui Victor Costache

Publicat: 26/03/2020 | 14:29

Nelu Tătaru, noul Ministru al Sănătății, are 47 de ani, este medic chirurg la Spitalul din Huși, pe care l-a și condus o perioadă în calitate de manager. El a fost, în perioada 1991 – 1992 asistent medical stagiar la Spitalul Judeţean Vaslui, iar între 1999 şi 2000 medic stagiar la aceeaşi unitate medicală.

Totodată, Nelu Tătaru este liderul PNL Vaslui. El a fost numit secretar de stat în Ministerul Sănătății în decembrie anul trecut, moment din care a devenit principalul comunicator și cel mai vizibil oficial din această instituție, în mandatul lui Victor Costache, un ministru care a stat mai mult în umbră în cele aproape 5 luni de mandat, scrie Hotnews.

CV-ul noului ministru

Nelu Tătaru a absolvit, în anul 1998, Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, el lucrând apoi ca medic la Spitalul din Vaslui și ulterior la Spitalul din Huși.

A condus organizația municipală PNL Huși din 2011 până în 2017, iar din 2017 este liderul organizației județene PNL Vaslui. În legislatura 2012-2016 a fost ales senator PNL.

Tătaru a fost numit secretar de stat în Ministerul Sănătății în decembrie anul trecut, moment din care a devenit principalul comunicator și cel mai vizibil oficial din această instituție, în mandatul lui Victor Costache, un ministru care a stat mai mult în umbră în cele 5 luni de mandat.

Din momentul izbucnirii crizei coronavirus în România, a condus Grupul de lucru din Ministerul Sănătății care gestionează criza coronavirus în România.

Citește și...