Cel puțin 21 de morți,zeci de mii de oameni evacuați în urma inundațiilor din zona orașului Jakarta, Indonezia

Publicat: 02/01/2020 | 13:03

Zeci de mii de oameni au evacuați în urma inundațiilor din zona capitalei Indoneziei, Jakarta, în urma inundațiilor și alunecărilor de teren, care s-au soldat până în acest moment cu 21 de morți, potrivit site-ului agenției Reuters.

Mai multe zone al orașului și din împrejurimi au fost inundat în urma precipitațiilor abundente căzute începând de pe 31 decembrie, iar autoritățile indoneziene au avertizat că ploile torențiale ar putea continua și în zilele următoare.

Din cauza inudnațiilor, circulația feroviară în Jakarta a fost parțial blocată și în unele zone s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică.

Un oficial din cadrul autorităților a anunțat joi că numărul persoanelor decedate a ajuns la 21, iar purtătorul de cuvânt al agenției pentru gestionarea dezastrelor, Agus Wibowo, a transmis că peste 62,000 de persoane au fost evacuate din orașul Jakarta.

Unele dintre victime au murit înecate sau din cauza alunecărilor de teren. Patru persoane au murit electrocutate, iar trei de hipotermie.

Agenția de Geofizică din Indonezia prognozează că fenomenele meteorologice extreme ar putea afecta țara până pe data de 7 ianuarie.

În Jakarta și zona din jur locuiesc peste 30 de milioane de oameni, însă orașul se confruntă cu o serie de probleme grave, de la risc crescut de inundaţii la supraaglomerare şi poluare.

Printre problemele grave cu care se confruntă Jakarta este şi cel al scufundării unor părţi din oraş din cauza extracţiei necontrolate de apă din subteran. Un studiu realizat de Institutul de Tehnologie Bandung a concluzionat că până la 36% din oraşul Jakarta s-ar putea afla sub ape până în 2050.

În aceste condiții, Guvernul a anunțat anul trecut că va mută capitala în provincia Kalimantanul de Est pe insula Borneo.