Cei 15 medici români au ajuns în Italia. Aceștia vor merge la un spital din regiunea Lombardia

Publicat: 07/04/2020 | 14:54

Echipa formată din medici și asistenți medicali români a ajuns marți, 7 aprilie în Italia, în zona Milano, pentru a oferi ajutor în tratarea persoanelor infectate cu coronavirus. Personalul medical din România va ajuta una dintre cele mai afectate zone de coronavirus.

În prezent, în Italia, peste 10.000 de români lucrează în sistemul sanitar.

Și China, Cuba și Albania și-au trimis medici voluntari în spijinul italienilor.

George Bologan, ambasadorul României în Italia, a declarat la Digi24 că cei 15 medici și asistenți „știu să facă onoare numelui de român și să demonstreze valoarea solidarității”.

„Dacă cuvântul solidaritate părea că şi-a pierdut din forță, acum revine oferind vieții politice europene şi nu doar o altă tonalitate. Solidaritatea dincolo de hotare şi chiar de clasă socială este esențială. Prieteniile se cunosc la nevoie și mâna întinsă la momentul potrivit nu se uită”, a adăugat diplomatul român.

Pe Aeroportul Otopeni, cadrele medicale din București au fost întâmpinate de premierul Ludovic Orban, ministrul sănătății Nelu Tătaru, ministrul apărării Nicolae Ciucă, ministrul afacerilor interne Marcel Vela, secretarul de stat Raed Arafat, dar și ambasadorul Italiei în România, Marco Giungi.

„Apreciez curajul și gestul de solidaritate din partea medicilor și asistenților medicali români care se alătură colegilor lor italieni într-un moment extrem de dificil. Am încredere în profesionalismul cadrelor sanitare și le doresc mult succes în această misiune”, a afirmat prim-ministrul, potrivit unui comunicat al guvernului.

CITEȘTE ȘI: REVOLTĂTOR! Ce condiții pot fi la un centru de carantină din Cluj! Ordinul controversat

Cadrele medicale au ajuns în Italia cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române.

„O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române efectuează astăzi, 7 aprilie, un zbor pe ruta București – Timișoara – Milano, pentru a transporta o echipă formată din medici și asistenți medicali români”, a transmis MApN într-un comunicat.

Personalul medical din România, selectat pe bază de voluntariat, va acționa la Milano, timp de 14 zile, sub egida Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, în sprijinul sistemului medical italian, în contextul măsurilor de combatere a epidemiei COVID-19.

CITEȘTE ȘI: EXEMPLU. Povestea impresionantă a paramedicului care și-a lăsat acasă copilul abia născut și s-a

„Aeronava militară a decolat din Baza 90 Transport Aerian Otopeni cu patru medici și asistenți medicali la bord. La Timişoara, unde aeronava va face escală, se vor îmbarca încă 10 membri ai echipei medicale, care este însoțită de un ofițer de legătură din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență”, a precizat MApN.