Ce viață are după ce s-a despărțit de Cristi Borcea! Unde a petrecut Alina Vidican sărbătorile de iarnă

Publicat: 04/01/2020 | 17:42

Alina Vidican l-a uitat, clar, pe Cristian Borcea și acum se bucură de viață. Privește cu încredere spre viitor și trăiește fiecare clipă. De sărbători, tânăra și-a chemat părinții SUA, acolo unde s-a stabilit de o bună perioadă.

Au fost împreună într-o stațiune de lux, din Vail, Colorado. S-au cazat la un hotel de 5 stele, unde o cameră costă cel puțin 700 de dolari pe noapte.

Resortul unde s-a cazat Alina Vidican a avut toate facilitățile, inclusiv pârtie, patinoar și servicii SPA. Îmbrăcată după ultima modă, fosta soție a lui Cristi Borcea s-a bucurat din plin de vacanța petrecută alături de copii și părinți.

Mai mult, pentru a le face pe plac celor doi copii, Alina Vidican l-a adus și pe Moș Crăciun, care le-a oferit micuților numeroase daruri.

Alina Vidican şi Cristi Borcea, divorţ cu probleme

Cristi Borcea şi Alina Vidican au divorţat, în luna noiembrie a anului 2016, punând capăt unui mariaj de 5 ani. Separarea oficială a avut loc la Penitenciarul Poarta Alba, acolo unde fostul acţionar de la Dinamo era încarcerat şi nu într-un cabinet notarial, aşa cum se aştepta toată lumea.

Divorţul a fost semnat în prezenţa avocaţilor şi atât Cristi Borcea cât şi Alina Vidican au decis să rămână în relaţii amiabile, de dragul copiilor, timişoreanca primind o sumă de bani semnificativă drept pensie alimentară, precum şi afacerea din Miami. Între timp, Cristi Borcea a fost eliberat condiţionat din închisoare, el fiind condamnat în „Dosarul transferurilor”, și, divorțat de Alina Vidican, s-a căsătorit în toamna anului trecut cu Valentina Pelinel, cea care i-a dăruit gemeni, după ce a născut şi un băieţel, Milan.