Ce trebuie să mănânci în noaptea de Revelion ca să ai noroc tot anul!

Publicat: 30/12/2019 | 21:48

Superstiția stă în picioare chiar și în cazul bucatelor culinare care se vor așeza pe mesele oamenilor. Așa că masa vestivă de Revelion este pentru unii o adevărată piatră de încercare. Ce trebuie să pună pe masă și ce nu trebuie să lipsească?

Peștele, dar şi carnea de curcan sau cocoş, spun etnologii, aduc mare noroc, dar și bunăstare. La care se vor adăuga merele, iar acum intră în drepturi superstiția, și 12 bobițe de struguri, câte una pentru fiecare lună a noului an.

Carnea de pasăre, trebuie neapărat să fie de cocoș, curcan sau gâscă, pentru rațiunea că găina, dacă o sacrificăm, nu vom avea parte de bine.

La fel de importante sunt preparatele din pește. Se consumă peștele ca să fim sprinteni tot anul, să ne mișcăm precum peștele în apă, precum zicala, în rezolvarea problemelor. Altfel, carnea de pește aduce numeroase beneficii nutriționale. Este bogat în Omega 3, 6 şi 9 şi are câteva minerale importante.

Cea mai norocoasă combinaţie pentru noaptea de Revelion este să fim atenţi ce punem în farfurie şi să combinăm partea de hrană gătită, carne albă sau fără, cu slate crude şi proaspete.

Ce nu trebuie să consumăm în noaptea de Revelion

În Noaptea de Revelion nu se mănâncă pui fiindcă îţi alungi norocul. Această pasăre scurmă şi astfel norocul se împrăştie. De aceea e bine să ai pe masa porc sau curcan.