Ce schimbată este Mioara Roman după o lună petrecută la centru pentru vârstnici! Surpriza pe care i-a făcut-o fata cea mică de ziua sa de naștere

Publicat: 20/04/2021 | 07:59

Mioara Roman a împlinit ieri, 19 aprilie 2021, onorabila vârstă de 81 de ani, iar fiicele sale au vizitat-o la centrul modern pentru persoanele vârstnice diagnosticate cu diferite boli, unde este internată. Atât Oana Roman, cât și sora ei mai mare, Catinca Roman, au avut câte un dar special pentru femeia care le-a dat viață. Amândouă s-au bucurat să își revadă mama și au observat câ de schimbată este! 

Ce schimbată este Mioara Roman după o lună petrecută la centru pentru vârstnici

După cum puteți observa în colajul de mai jos, dar și în imaginile din galeria foto a articolului, fosta soție a lui Petre Roman a mai slăbit, pielea îi este radiantă și chiar a zâmbit când a fost imortalizat momentul. Potrivit declarațiilor Oanei Roman, mama ei a făcut progrese mare cu mâna pe care nu și-o putea folosi; Mioara Roman a fost diagosticată în urmă cu ceva timp cu  o formă agresivă a bolii Parkinson.

Înainte să își vadă mama, cele două fiice și-au făcut câte un test rapid pentru COVID-19; într-un IG Story, fosta prezentatoare a menționat că împreună cu ea a fost și Isabela, fetița pe care o are din mariajul cu Marius Elisei. Sărbătorita a primit de la fata sa cea mică un  buchet superb cu trandafiri roz, gerbere și flori mov.

“La mulți ani, mama! Am vizitat-o azi împreună cu Isa și Catinca. Isa nu a stat la poză, că era adormită și Catinca ne-a făcut poza. Dar am fost toate cu ea azi. I-am dus flori și am stat de vorba. Ne-a povestit despre prietenii pe care și i-a făcut cât a stat la tratament și ne-a arătat ce progrese fantastice a făcut cu mana care este mult mai mobilă. O așteptăm de Paști acasă” este mesajul așternut de Oana Roman la fotografia în care apare alături de mama sa care poartă mască de protecție.

Mioara Roman, pe 22 ianuarie 2021, când a fost externată după intervenție laparoscopică pentru îndepărtarea colecistului (foto stânga). Prima soție a lui Petre Roman, ieri, 19 aprilie 2021, de ziua ei de naștere la un centru pentru vârstnici (foto dreapta)

Nu rata: Fotografia emoționantă, din azil, pe care Mioara Roman i-a trimis-o Oanei, de ziua ei: “Te iubesc, mama!”

Oana Roman, la spital după ce și-a vizitat mama

În vârstă de 45 de ani, Oana Roman a mers la un spital privat din București, după ce și-a vizitat mama. Și asta pentru că trebuia să își panseze rana teribilă pe care și-a făcut-o în timpul vacanței din Egipt.

Descoperă și: Cum a reacționat Mioara Roman, după ce fetele sale au decis să o interneze timp de o lună într-un centru pentru vârstnici: “E foarte încântată”