Ce salariu are un director de departament la Romatsa. Lista completă a lefurilor la Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian

Publicat: 06/02/2020 | 22:15

Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (Romatsa), înființată la doi ani după Revoluția din 89, realizează funcțiunile specific legate de managementul traficului aerian. Iar salariile pe care oamenii de acolo le primesc sunt măricele. Sigur, și răspunderea e mare!

Ce salariu primește un director de department de la Romatsa? Să ne oprim, să zicem, la funcția de director al departamentului ethnic de dezvoltare la Romatsa. Salariul anual al acestuia este de 527.174 de lei, ceea ce înseamnă că, lunar, angajatul cu funcție de conducere ridică nu mai puțin de 43.931 de lei, adică, aproximativ 9.000 de euro.

CANCAN.RO vă prezintă, de altfel, lista completă a remunerațiilor angajaților importantei instituții (AICI).

Cu ce se ocupă Romatsa și ce salarii au angajații

Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (Romatsa) a fost înființată în anul 1991 și se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Romatsa funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară și realizează funcțiunile specifice legate de Managementul Traficului Aerian.

Pentru serviciile de trafic aerian asigurate aeronavelor civile care survolează spațiul aerian al României, Regia Autonomă Romatsa aplică prevederile reglementărilor EUROCONTROL (Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene), la care România a aderat din anul 1996.

Romatsa are ca obiect principal de activitate exploatarea spațiului aerian al României și furnizarea de servicii de navigație aeriană, incluzând servicii de trafic aerian, servicii de comunicații aeronautice, navigație și supraveghere în domeniul aeronautic, servicii meteorologice aeronautice, servicii de căutare și salvare, servicii de informare aeronautică, precum și coordonarea operațiunilor de căutare și salvare a aeronavelor aflate în pericol și a supraviețuitorilor unui accident de aviație produs în regiunea de informare a zborurilor FIR-București.