Ce o împiedică pe Văduța Lupău să devină mamă? Artista a făcut declarații emoționante

Publicat: 06/01/2021 | 11:39

 

Vlăduța Lupău trăiește o adevărată poveste de iubire alături de Adrian Rus. Cei doi s-au căsătorit civil în toamna anului trecut, însă e un aspect care le umbrește fericirea. Artista și fostul portar de la CFR Cluj își doresc să devină părinți, dar e ceva ce-i împiedică să facă acest pas. 

Chiar dacă e iubită și apreciată de toată lumea, pentru vocea și cântecele ei, Vlăduța Lupău nu este împlinită pe deplin. Artista trăiește alături de Adrian Rus cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Au făcut cununia civilă, într-un cadru de poveste și urmează să facă și cununia religioasă, dar fericirea nu le e completă. Cei doi își doresc să devină părinți, însă nu vor să se grăbească să facă acest pas pentru că sunt conștienți că viața lor se va schimba. Și, în plus, artista afirmă că programul pe care-l are o să o afecteze.

„Vreau să am un copil, deși știu că o să fie foarte greu la cântările și la programul meu, dar am noroc. Am părinții aproape, am viitorii socrii aproape.”, a declarat artista într-o emisiune TV.

VEZI ȘI: ” FLORIN SALAM, SPECTACOL INCENDIAR CU MANELE, ȘAMPANII ȘI DEDICAȚII LA DUBAI! BIANCA DRĂGUȘANU ȘI GABI BĂDĂLĂU AU LUAT PARTE LA DISTRACȚIE

Când va avea loc cununia religioasă?

Vlăduța Lupău și Adrian Rus au pus la punct ultimele detalii legate de nunta lor, însă din cauza pandemiei de coronavirus au fost nevoiți să amâne marele eveniment. Și asta pentru că cei doi soți își doresc să organizeze o petrecere fastuoasă, la care să participe familiile lor și prietenii dragi, fără reguli impuse de autorități.

Artista a dezvăluit că va purta două rochii de mireasă, dar nu a vrut să dea mai multe detalii. A mărturisit, însă, că vor fi spectaculoase. Vlăduța și Adrian nu au fixat încă data, din cauza contextului actual în care ne aflăm. Dar atunci când va trece această perioadă, cei doi vor avea parte de nunta mult visată.

”Noi suntem căsătoriți, dar petrecerea aia pe care o așteptăm și ne-o dorim… nu am reușit. Nu am fixat o altă dată pentru că până nu suntem convinși că se poate să vină toți prietenii noștri, să fim într-un număr mare așa cum ne dorim. Fără reguli sau să ne fie frică. Eu tot așa mă uitam pe listă și tot mai tăiam, că nu îi cunosc, fie prieteni de-ai părinților, fie de la socri. Cum să mp distrez eu la nuntă cu ei? Nu aș vrea nici să fie exagerat”, a declarat Vlăduța Lupău în cadrul unei emisiuni TV.

CITEȘTE ȘI: ” TZANCA URAGANUL ESTE AMENINȚAT CU ÎNCHISOAREA, DUPĂ CE ȘI-AR FI BĂTUT SOȚIA! „PREGĂTEȘTE-TE. TE MĂNÂNCĂ PUȘCĂRIA