Cătălin Măruță, reacție surprinzătoare după ce Irina Fodor a prezentat „Chefi la cuțite”

Publicat: 06/05/2021 | 21:10

Irina Fodor este noua prezentatoare de la „Chefi la cuțite”, după ce Gina Pistol a intrat în perioada de postnatal. Multă lume s-a bucurat de reușita soției lui Răzvan Fodor, printre susținători aflându-se chiar Cătălin Măruță și Cabral, de la postul concurent.

Irina a mărturisit că a avut mari emoții în prima emisiune prezentată la Antena 1.

„Pentru mine a fost o mare bucurie să fiu cooptată la acest proiect, dar și o mare surpriză. Am avut emoții mari în prima zi de filmare, atât de mari, încât am făcut febră musculară la picioare de la cât am tremurat! Însă Gina mi-a făcut o prezentare foarte frumoasă și emoționantă, iar chefii, concurenții lor și echipa de producție m-au primit cu brațele deschise.”

„Nu a fost deloc ușor să preiau un proiect de la jumătate, pentru că a trebuit să prind firul poveștii pentru fiecare concurent din mers, să fiu pe fază la glumele interne ale chefilor și să am atenție sporită la regulile probelor, așa că sper ca publicul să îmi ierte micile stângăcii de început de drum.”

VEZI ȘI: Ce s-a întâmplat la „Chefi la cuțite” după ce Gina Pistol a fost înlocuită de Irina Fodor

„Cred că a zis, Universul, în sinea lui: “Păi bine măi, fată, ți-am dat soț mișto, pasionat de bucătărie, și în 13 ani nu s-a prins mai nimic de tine? Ia că îți dau eu și la muncă trei chefi, să văd cum o mai

scoți la capăt!” Așadar, diseară ne vedem de la 20:30.”, a scris Irina Fodor când și-a anunțat venirea în show.

Cătălin Măruță a comentat la postare simplu: „Să ai succes!”, deși „concurează” la alt post. Mai mult decât atât, Cabral a adăugat și el o urare: „O să fii perfecțiune.”

NU RATA: Gina Pistol a izbucnit în plâns la plecarea de la Chefi la Cuțite: “Nu vreau să mă despart de voi”. Ce a spus despre Irina Fodor, noua prezentatoare a show-ului culinar