Care au fost ultimele cuvinte ale lui Nelu Ploieșteanu, de pe patul de spital. “Ăștia mă omoară aici!” Soția artistului, dezvăluiri cutremurătoare

Publicat: 30/04/2021 | 08:16

Elena, soția lui Nelu Ploieșteanu, susține că regretatul artist nu ar fi fost îngrijit cum ar fi trebuit la Spitalul Floreasca. Mai mult, cântărețul de muzică de petrecere ar fi ajuns chiar să-și facă griji că va fi omorât în respectiva unitate medicală.

Nelu Ploieșteanu a murit pe 1 aprilie, la Spitalul Floreasca, unde fusese internat după ce s-a infectat cu COVID-19. După deces, familia regretatului artist a început să facă dezvăluiri șocante, iar soția cântărețului de muzică lăutărească a susținut că le dădea bani infirmierelor. Și mai revoltător ar fi faptul că Nelu Ploieșteanu nu ar fi primit medicamentele necesare pentru boala pe care o contractase.

Starea lui de sănătate se agrava pe zi ce trecea. Ne suna pe videocall și ne spunea că se sufocă. În timp ce vorbeam cu el mi s-a făcut rău și am căzut pe jos inconștientă. Inițial a refuzat tomograful, dar am insistat eu să mergem la spital. Făcea febră și se simțea pe zi ce trecea mai rău. Un medic a văzut că are saturația de oxigen mică și nu a acționat. Infirmierele au vrut să-i ia telefonul. A întrebat de pachet și o infirmieră a început să țipe la el. Mi-au dat o sacoșă cu ceaiurile și medicamentele nedesfăcute după o săptămână.

Mă suna şi mă întreba dacă i-am luat medicamentele. Nu au ajuns. Deci era ceasul 17:00 şi pachetul lui nu ajunsese din moment ce fata la 13:00 a ajuns cu pachetul. Între timp, intră o infimieră, el a spus că ar fi trebuit să primească un pachet. A ţipat la el că a primit pachet, câte pachete mai vrea?! El, fiind cu căştile în ureche, eu am început să ţip”, a spus Elena Ploieșteanu la un post de televiziune.

Elena, soția lui Nelu Ploieșteanu: “Vreau să se facă dreptate!”

În acest context, Elena și-a amintit care au fost ultimele cuvinte ale lui Nelu Ploieșteanu, aflat pe patul de spital, infectat cu COVID-19.

Din cauza lor am ajuns la spital. Am căzut jos  inconştientă, mi-am spart capul în două părţi. Fata a chemat salvarea, m-a cusut, am stat până la 5 dimineaţa şi m-a adus salvarea acasă. Vreau să se facă dreptate! L-am dus pe picioarele lui şi ultimele cuvinte pe care mi le-a spus au fost: ‘Ce mă fac eu fără tine că ăştia mă omoară aici?!’”,  a mai spus Elena Ploieșteanu.