Când se suspendă cursurile în școlile din București: anunțul făcut de Monica Anisie, ministrul Educației

Publicat: 18/10/2020 | 18:19

Numărul mare de persoane infectate zilnic cu noul coronavirus va conduce, aproape sigur, la suspendarea cursurilor școlilor din București. În ultimele zile, plafonul celor bolnavi de COVID-10 s-a învârtit în jurul a 4.000 de oameni, astfel că autoritățile vor lua și alte măsuri de prevenire a răspândirii virusului.

Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat, duminică, la Digi24, că școlile ar putea să fie închise începând de marți, 20 octombrie. Asta se va face prin decizie a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. „De mâine (luni – n.r.), copiii merg la școală”, a spus ministrul Anisie, precizând că, deși pragul de trei cazuri la mia locuitori a fost atins în București, decizia de închidere a școlilor va fi luată de Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. Și asta abia după ce va primi informarea de la Direcția de Sănătate Publică.

„DSP va prezenta situația epidemiologică Comitetului pentru Situații de Urgență. În funcție de situație și de numărul focarelor din școli, Comitetul pentru Situații de Urgență București poate decide suspendarea temporară pentru 14 zile a cursurilor”, a explicat ministrul Anisie care este procedura. Ministrul Educației anticipează că soluția Comitetului va fi de închidere a școlilor din București și trecerea la învățământ exclusiv online. „Cel mai probabil, de marți vor fi suspendate cursurile față în față, dar vor continua în sistem online”, a continuat Monica Anisie.

Când se suspendă cursurile școlilor din București

În privința tabletelor pentru elevi, ministrul a spus că acestea au fost distribuite pentru orele online celor care au cerut, iar părinții vor putea să-și ia liber pentru a sta acasă cu ei. „Tabletele au fost livrate la nivelul municipiului București. Ministerul le-a livrat pe 25 septembrie, la momentul actual inspectorii au distribuit tabletele”, a spus Monica Anisie. În București, numărul tabletelor care au fost livrate, la cerere, este de 8.057. Acestea au ajuns în casele elevilor prin intermediul Ministerului Educației.

Citește și...