Calendar ortodox marți, 15 iunie. Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi

Publicat: 15/06/2021 | 07:25

Creștinii îl prăznuiesc astăzi pe Sfântul Proroc Amos. Începutul prorocirii acestui Sfânt a fost pe vremea împăratului Iudeei Ozia, cel din Ierusalim, și în vremea împăratului lui Israel Ieroboam, cel din Samaria. Ce este interzis și ce e recomandat să faci astăzi. 

Sfântul Proroc Amos s-a născut în Tecoa lângă Bethleem şi a trăit în secolul al 8-lea înainte de Hristos. Pănă a fost ales de către Dumnezeu pentru a grăi prin gura lui se ocupa cu creşterea porcilor pentru un bogătaş. A profeţit în vremea împăratului Iudeii, Ozia şi împăratului Ieroboam în Samaria. Amos l-a mustrat pe regele Ozia pentru închinarea la idoli şi pentru faptul că se înconjurase de preoţi păgâni.

A convins poporul să se întoarcă la Dumnezeul cel Viu şi să nu se mai închine la juninca de aur aflată în cetatea Betel. Preotul păgân Amasie nu putea suporta profeţiile lui, mai ales că a prevestit moartea copiilor lui ucişi de Sirieni  aşa că l-a bătut crunt, iar fiul lui l-a lovit foarte tare în tâmplă. Amos a mai trăit doar până a ajuns în cetatea natală, Tecoa, unde şi-a dat sufletul după câteva zile în urma rănilor suferite. A fost îngropat cu părinţii lui iar tot ce a profeţit s-a împlinit întocmai.

Troparul Sfântului Proroc Amos

A prorocului Tău Amos pomenire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

Sursă foto: doxologia.ro