Bucureștenii au ajuns să facă duș la hotel, în contextul în care multe locuințe au rămas fără căldură și apă caldă

Publicat: 11/12/2020 | 11:31

Bucureștenii au ajuns să facă duș la hotel, în contextul în care multe locuințe au rămas fără căldură și apă caldă. Un cuplu din Capitală a apelat la serviciile hoteliere timp de un an.

”Vrem o cameră. Știți, noi suntem din București, nu stăm mult, dar nu mai putem, vrem și noi să face un duș ca lumea!”, au spus clienții în momentul în care s-au prezentat la recepție.

”Și normal că am închiriat camera, am făcut și discount, după care am zis că asta e ceea ce noi chiar putem să facem: «rezervări la duș» Inițial, părea mai degrabă amuzant decât util, dar se pare că e, de fapt, e mai degrabă foarte, foarte util. Dacă putem oferi serviciul acesta, bucuroși o facem!”, a declarat  Andreea Nicu, proprietara Hotel Unique.

După plecarea cuplului care a venit să facă duș la hotel, Andreea a făcut un anunț pe Facebook: „Venim în ajutorul bucureștenilor care nu au apă caldă și căldura în aceste zile: Hotel Unique ARE apă caldă, are duș cu hidromasaj și are și căldură. Avem o ofertă specială  pentru încălzire și duș, plus că puteți profita de câteva momente romantice”.

CITEȘTE MAI MULTE AICI