Avertisment îngrijorător al OMS. Mai contagoasă, tulpina indiană de Covid-19 poate reduce eficacitatea vaccinurilor

Publicat: 10/05/2021 | 08:29

Organizația Mondială a Sănătății anunță că ultimele date ale cercetătorilor relevă faptul că tulpina de Covid-19 descoperită în India este mai contagioasă şi prezintă caracteristici care ar putea reduce eficienţa vaccinurilor.

Totodată, OMS crede de că această tulpină ar fi responsabilă pentru accelerarea epidemiei în India.

Sâmbătă, pentru prima dată, în această țară au fost înregistrate 4.000 de decese din cauza COVID-19 în 24 de ore şi peste 400.000 de noi contaminări.

Soumya Swaminathan, medic pediatru şi cercetătoare indiană, a transmis că varianta B.1.617, care a fost depistată pentru prima dată în India în luna octombrie, a fost indiscutabil un factor de accelerare a epidemiei scăpate de sub control în această ţară, transmite AFP.

Tocmai din această casă tulpina indiană ar putea fi inclusă de OMS pe lista tulpinilor considerate mai periculoase decât varianta originală a virusului.

Mutațiile variantei indiene

Varianta B.1.617 „prezintă mutaţii care sporesc contagierile şi care pot totodată potenţial să o facă rezistentă la anticorpii dezvoltaţi graţie vaccinării sau în urma unei contaminări naturale”⁣, a explicat ea.

Totuși, această variantă nu poate fi considerată singura responsabilă pentru creşterea spectaculoasă a cazurilor în India, care pare să fi lăsat garda jos prea devreme, permiţând „adunări masive de persoane”⁣, a mai spus ea.

Având în vedere că India are în jur de 1,366 miliarde de locuitori, contaminările se pot produce fără prea mult zgomot timp de mai multe luni. „Aceste prime semne au fost ratate până când (contagierile) au ajuns la un punct de unde creşterea a fost verticală”. 

Țara astiatică, cel mai mare producător mondial de vaccinuri, nu a imunizat cu ambele doze decât 2% din populaţia sa de 1,3 miliarde de locuitori.

„Va dura luni, dacă nu cumva ani pentru a atinge o rată de 70-80% ⁣ din populaţie imunizată”, a mai trimis cercetătoarea, citată de Gândul.ro.