Avantajele încălzirii cu aer conditionat în sezonul rece

Publicat: 23/12/2020 | 12:38

Odată cu venirea sezonului rece vrem ca locuința noastră să fie încălzită, pentru a avea confortul de care avem nevoie, însă un lucru pe care nu îl cunoaște toată lumea este că aparatele de aer condiționat reprezintă  soluția ideală chiar și pe timpul iernii.

Majoritatea aparatelor de climatizare au încorporată și tehnologia necesară pentru încălzirea aerului din încăpere. Astfel, deși instalarea unui aparat de aer condiționat poate reprezenta o investiție destul de mare, aceasta merită din plin, deoarece ne va fi de folos atât vara, când temperaturile sunt foarte mari, cât și iarna, când este frig.

Noile aparate de aer condiționat prezente pe piață au încorporate funcții avansate de distribuire uniforma a aerului în încăpere, prin: controlul temperaturii, al calității și umidității aerului, pentru a crea un climat optim pentru tine și pentru cei dragi. Astfel, locuința ta va avea temperatura dorită într-un timp scurt, fie că vorbim despre răcirea sau încălzirea spațiului, în condițiile unui consum redus de energie.

De unde achiziționezi un aparat de aer condiționat pentru încălzirea sau răcirea locuinței tale?

Pentru a avea siguranța că alegi cel mai bun aparat de aer condiționat, poți să vizitezi, din confortul propriei locuințe, un showroom virtual, evitând astfel deplasarea în magazine. În plus, poți să comanzi aparatul de aer condiționat dorit online. Astfel plasezi comanda rapid și ușor și ai certitudinea că beneficiezi de produse de calitate și de servicii executate prompt de profesioniști în domeniu.

Multe magazine online oferă posibilitatea de extindere a perioadei de acoperire a garanției cu 1-2 ani, cu ajutorul Garantiei Plus, pentru a avea certitudinea că investiția îți va fi protejată.

 Avantajele aparatelor de aer condiționat pentru încălzirea sau răcirea casei tale

Aparatele de aer condiționat reprezintă un avantaj al lumii moderne. Acestea nu au doar rolul de răcire a spațiului, ci și de încălzire a acestuia, iar asta în condițiile unui consum energetic scăzut, aparatele fiind dotate cu tehnologie de economisire a energiei.

Avantajele unui aparat de aer condiționat:

  • Locuința ta va avea o temperatură optimă indiferent de anotimp;
  • Încălzirea sau răcirea spațiului în mod rapid și eficient;
  • Eficiență energetică ridicată. Aparatele de aer condiționat sunt echipate cu tehnologii speciale care ajută la reducerea consumului de energie electrică.
  • Îmbunătățește calitatea aerului. Astfel, prin filtrarea aerului, vei scăpa atât de de praf, cât și de alți alergeni;
  • Reduce riscul de dezvoltare a mucegaiului prin reducerea umidității din locuință;
  • Rol de dezumidificare – elimină condensul din casă;
  • Gestionarea de la distanță. Temperatura dorită poate fi setată cu ajutorul smartphone-ului, de la distanță. În acest fel, la întoarcerea acasă vei avea temperatura dorită;
  • Ideal pentru trecerea de la sezonul cald la cel rece, dar și invers.

Pentru rezultate optime, asigură-te că alegi aparatul de aer condiționat potrivit pentru spațiul locuinței tale și că acesta este montat corespunzător de specialiști în domeniu.

Pentru climatizarea unei singure încăperi ai nevoie de un sistem de aer condiționat Single Split (o unitate exterioară și una interioară), iar pentru răcirea sau încălzirea mai multor camere este indicat să alegi Sisteme Multisplit (o unitate exterioară și mai multe unități interioare, în funcție de numărul încăperilor).