Acasă » Știri » ANM: cum va fi vremea de Revelion! Zonele din România unde va ninge

ANM: cum va fi vremea de Revelion! Zonele din România unde va ninge

De: A. G. 30/12/2019 | 15:25
ANM: cum va fi vremea de Revelion! Zonele din România unde va ninge

Meteorologii anunță, pentru noaptea de Revelion și pentru primele zile ale noului an, temperaturi normale pentru această perioadă, care se vor situa în jurul valorilor de -8 și 8 grade celsius. Este posibil ca, la munte, să fie ninsori.

„În ultima zi a anului 2019 valorile de temperatură vor marca o creștere în cea mai mare parte a țării, temporar vor fi înnorări, însă doar pe spații mici. Trecător se vor semnala precipitații slabe, mixte în Moldova, în primele ore ale intervalului, când vor favoriza depuneri de polei, iar seara și noapte și în sud-est, în timp ce la munte, dar și în Maramureș și în Transilvania, izolat va ninge”, a precizat, pentru MEDIAFAX, meterologul de serviciu din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona de munte (Carpații Meridionali și de Curbură, unde rafalele vor depăși temporar 80 km/h, spulberând zăpada depusă).

La cote mai reduse, intensificări ale vântului sunt așteptate local și în Moldova, în sudul și sud-vestul Olteniei.

„Maximele pentru ultima zi a anului 2019 se vor încadra între -1 și 8 grade, mai scăzute în depresiuni, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -8 și 1 grad. Cele 8 grade sunt așteptate în zona subcarpatică a Munteniei și a Olteniei și temperaturi la fel de ridicate, de 6 până la 7 grade, sunt așteptate în sudul țării. (…) Pentru prima zi a noului an, temperaturi în jurul celor normale pentru începutul lui ianuarie”, mai precizează reprezentantul ANM.

Cerul va fi variabil, doar cu înnorări temporare în prima parte a intervalului când, izolat și trecător, se vor semnala precipitații slabe, sub formă de ninsoare la munte și în centru și mai ales lapoviță în estul țării.

„Maximele pe data de 1 vor fi cuprinse între -1 și 8 grade, iar cele minime între -9 și 0 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. Mai cald tot în partea de sud a țării. Iar pentru a doua zi din noul an, vremea va fi normală sub aspect termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare pe la munte, unde doar izolat și trecător vor mai fi posibile ninsori slabe sau fulguieli”, mai spune meteorologul.

Joi, în a doua zi a noului an, maximele se vor încadra în general între 0 și 5 grade, în timp ce minimele vor fi cuprinse între -8 și 0 grade, mai coborâte în depresiuni. Noaptea și dimineața în zonele joase de relief, pe arii restrânse, vor fi condiții de ceață.

„Iar pentru zona Municipiului București, în ultima zi a anului 2019, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale. Cerul, mai mult senin în primele ore, va avea înnorări temporare în restul intervalului și doar trecător vor fi condiții pentru precipitații slabe în a doua parte a nopții. Slab și moderat vântul, maxima de 5-6 grade, minima – mai ridicată decât în noaptea precedentă -, va fi de -2 – 0 grade”, spune meteorologul.

În prima zi a noului an, în Capitală, temperaturile vor fi, în continuare, în jurul celor normale pentru începutul lunii ianuarie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în prima parte a intervalului, iar vântul va sufla slab și moderat.

„Maxima pe data de 1 ianuarie va fi de 6-7 grade, iar minima se va situa în jurul a -4 grade. Iar pentru a doua zi a noului an, vremea va fi normală sub aspect termic, un cer variabil, un vânt slab și moderat, o maximă în jur de 5 grade și o minimă de -4, -2 grade”, mai spune sursa citată.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Bancul zilei | Șeful cel nou
Bancul zilei | Șeful cel nou
Cristi Borcea are o „Valentina Pelinel mică”. „Doar că are ochii albaștri”
Cristi Borcea are o „Valentina Pelinel mică”. „Doar că are ochii albaștri”
Ea e considerată cea mai frumoasă prezentatoare din lume! Aparițiile ei lasă milioane de oameni cu pulsul ridicat
Ea e considerată cea mai frumoasă prezentatoare din lume! Aparițiile ei lasă milioane de oameni...
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Prodanca, adevărul despre mașinile „furate” din fața vilei de la Snagov! L-a spulberat pe Reghecampf! „Este executat silit pe tot ce are și este în degringoladă”
Prodanca, adevărul despre mașinile „furate” din fața vilei de la Snagov! L-a spulberat pe Reghecampf!...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă prin fața unui TIR
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au fost rase de pe hartă pentru proiectul NEOM
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Ce a făcut Sorinel Copilul de Aur cu primii lui bani din cântări: „A cumpărat mâncare în casă”. Cum s-a schimbat viața artistului de când a devenit faimos
Ce a făcut Sorinel Copilul de Aur cu primii lui bani din cântări: „A cumpărat...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România. Mai am un frate în Canada.”
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Cartierul în care e bine să te muți astăzi. E cel mai sigur din toată România și stă cel mai bine la transport în comun, piste de biciclete și parcări
Cartierul în care e bine să te muți astăzi. E cel mai sigur din toată...
Ce se pune la rădăcina roșiilor să crească mari și gustoase. E un ingredient pe care îl ai sigur în casă
Ce se pune la rădăcina roșiilor să crească mari și gustoase. E un ingredient pe...
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile...
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
O ţară care în trecut atrăgea mii de muncitori români va recruta lucrători sezonieri din Egipt pe fondul deficitului de forţă de muncă
O ţară care în trecut atrăgea mii de muncitori români va recruta lucrători sezonieri din...
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă,...
Cum se simte Kate Middleton. Răspunsul prințului William
Cum se simte Kate Middleton. Răspunsul prințului William
Clipe DECISIVE pentru Florin Piersic! Anunțul medicilor, în urmă cu puțin timp
Clipe DECISIVE pentru Florin Piersic! Anunțul medicilor, în urmă cu puțin timp
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la...
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor:
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
De ce nu acceptă Florin Piersic formularea ”maestre”. Explicația lui este uimitoare
De ce nu acceptă Florin Piersic formularea ”maestre”. Explicația lui este uimitoare
Singurele zodii care vor face bani frumoși în următoarele trei săptămâni. Vine norocul și renasc din propria cenușă
Singurele zodii care vor face bani frumoși în următoarele trei săptămâni. Vine norocul și renasc...
Care este cel mai sănătos pește de mâncat. Este ieftin, are mult calciu și vitamina D, e mai bun ca somonul și îl găsești în toate supermarketurile din România
Care este cel mai sănătos pește de mâncat. Este ieftin, are mult calciu și vitamina...
×