Andreea Antonescu, despre relația cu Traian Spak: „Suntem în relații foarte bune”

Publicat: 07/01/2021 | 10:22

 

Andreea Antonescu și Traian Spak s-au despărțit la finalul anului 2019, dar procesul de divorț încă nu s-a terminat. Pandemia de coronavirus îi strică planurile vedetei, care vrea să fie o femeie liberă cu acte în regulă. 

De când s-au despărțit, apropiații cuplului Andreea Antonescu și Traian Spak au tot sperat la o împăcare, dar vedeta nici nu vrea să se gândească. Vedeta e mai fermă ca niciodată iar faptul că pandemia o împiedică să-și ducă la bun sfârșit planu  o scoate din minți.

” Niciodată să nu spui niciodată! Cert este că, în acest moment, decizia rămâne constantă și așteptăm să treacă această perioadă pentru a putea duce la capăt ceea ce deja știți.Nu s-a schimbat nimic, decizia mea rămâne fermă în continuare.

După cum ai zis și tu, cauza amânării a fost acest an care ne-a schimbat tuturor cursul vieții. Nu mă simt împăcată. În general, când încep un lucru îmi place să-l duc la bun sfârșit, dar îmi dau seama că nu ține de noi să finalizăm acum. ” , a declarat Andreea Antonescu pentru Viva.ro

Andreea Antonescu: „Avem destule discuții”

În ciuda neînțelegerilor dintre ei, Andreea și Traian au încercat ca măcar de dragul fetiței lor să aibă o relație bună.

” Suntem în relații foarte bune, vorbim des la telefon, Sienna  fiind  cu  mine  în București, așa că este normal să comunice cu tatăl ei. Iar eu sunt mereu acolo. În plus, el este cel care o răsfață mai mult pe Sienna, iar eu sunt părintele care trebuie să rămână mai rațional, așa că și aici avem destule discuții. ” , a mai declarat Andreea.

CITEȘTE ȘI: ” DECIZIE INCREDIBILĂ A LUI DORIAN POPA. ARTISTUL A DECIS SĂ ÎȘI SCHIMBE NUMELE! CUM ÎL VA CHEMA

Andreea Antonescu, mărturisiri despre motivul divorțului de soțului ei, Traian Spak

În cadrul unui interviu, vedeta a vorbit cu sinceritate despre cauzele care au provocat ruptura dintre ea și Traian Spak.

“În momentul acesta, atât eu, cât și Traian suntem două persoane libere! Nu mai suntem implicați într-o relație, decizie pe care am luat-o împreuna încă de acum câteva luni. Între noi au rămas o relație de prietenie și… procedura birocratică! Dându-mi seama că planurile noastre nu mai sunt comune, eu am decis să deschid subiectul, asta după ce am analizat situația pe toate părțile.

I-am spus sincer care este opinia mea legată de viitorul nostru ca relație, i-am explicat faptul că fiecare dintre noi are dreptul la a-și împlini visele, oricare ar fi ele. Timpul petrecut separat – dezvoltat pe fiecare în direcții diferite, bănuiesc”, a mai declarat Andreea Antonescu la începutul lunii septembrie 2019, când a vorbit și despre cum a reacționat fostul ei partener de viață când l-a anunțat că își dorește să divorțeze.

VEZI ȘI: ” DIETA DRACONICĂ PE CARE O ȚINE LIDIA BUBLE: „NU AM MÂNCAT NIMIC ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ”