Anca Serea și Adi Sînă, despărțiți de Sărbători. Ce s-a întâmplat

Publicat: 25/12/2019 | 11:39

Planurile de Crăciun ale Ancăi Serea și ale lui Adi Sînă au fost date peste cap de programul încărcat, iar sfârșitul de an îi găsește în… viteză maximă. Viața cu mulți copii nu este ușoară, părinții trebuie să facă față tuturor provocărilor, iar despărțirile temporare sunt cu atât mai greu de suportat.

Adi Sînă va sosi în România, din Asia, abia pe 30 decembrie, aproape de pragul dintre ani. ”Mama, din păcate, nu mai este atât de prezentă, pentru că şi ea a avut nişte probleme de sănătate şi am decis eu pentru ea să se mute şi ea la casa ei. Bona noastră, pe care o aveam de şase ani de zile, a plecat şi dânsa la început de decembrie. Am fost în căutări de bonă nouă. De-aia este o perioadă mai agitată ca oricând. Dar cum sunt optimistă din fire, ştiu c-o să le rezolv pe toate. Eu”, a declarat Anca Serea pentru okmagazine.ro.

”În ultimii ani, am tot plecat de acasă, la Predeal, la prietenii şi naşii noştri, dar acum copiii îşi doresc foarte mult să rămână acasă, fiind şi casă nouă. Dar pe 30 decembrie, când aterizează Adi din Asia, vom pleca la Timişoara cu toţii, cu maşina. Adi are acolo un concert de Revelion. De acolo plecăm spre Austria şi  Germania”, a mai spus Anca Serea, conform sursei precizate mai sus.

Căsătoriți de mai bine de trei ani

Anca Serea şi Adrian Sînă au împreună trei copii: Noah, Ava și Moise Petru, născut pe 20 mai 2016. În trecut, fosta prezentatoare de la Prima TV a fost căsătorită cu afaceristul Filip Poplingher însă a rămas văduvă la doar 28 de ani, după ce soţul său a murit de cancer. Din mariajul cu el mai are doi copii, pe David şi pe Sara. Anca Serea şi Adi Sînă s-au căsătorit pe 6 noiembrie 2015.

„Încerc, pe cât posibil, să îmi „aglomerez” doar câteva zile pe săptămână, pentru ca apoi să mă pot bucura alături de cei dragi de mai mult timp liber”, mai spune ea. „Pentru noi, fie după ce adorm copiii, fie dimineța devreme, reușim să ne întâlnim în dormitor”, a mărturisit Anca Serea.