Anca Pandrea, omagiu pentru Iurie Darie! A organizat o expoziție în memoria actorului

Publicat: 03/03/2020 | 20:00

Iurie Darie a fost un mare actor al României. Acesta a decedat în 2012, la vârsta de 83 de ani. Pe 14 martie ar fi împlinit 91 de ani, iar în memoria lui, actrița Anca Pandrea a decis să organizeze un eveniment special.

Anca Pandrea a vrut să îi aducă un omagiu celui pe care l-a iubit, așa că a organizat o expoziție cu lucrările lui Iurie Darie. Evenimentul va avea loc în foaierul Teatrului de Comedie din Capitală, pe 14 martie.

Expoziţia marchează 91 de ani de la naşterea actorului. Iurie Darie o să revină în faţa publicului cu o expoziţie personală, formată din peste 50 de desene. Toate lucrări ce o să fie expuse fac parte din colecţia privată a Ancăi Pandrea. Expoziţia se numește „Lumea mea” și va aduce în fața celor interesați o serie de desene și lucrări ale actorului, care a desenat pentru mai multe publicații pentru copii.

„Va fi o expoziţie aniversară de desene şi de lucrări realizate de Iura al meu. Se va numi «Lumea mea» şi este o poveste reală din viaţa artistului nostru drag”, a declarat Anca Pandrea.

Deși gestul actriței este unul remarcabil, aceasta a avut de înfruntat multe obstacole până a reușit să facă posibilă existența expoziției. A avut nevoie de multe aprobări, pe care cu greu a reușit să le obțină. Printre cei care i-au întins o mână de ajutor au fost maestrul George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie şi reprezentanţii Galeriei „Arhiva de Arte”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti.