Alţi nouă cetăţeni români vor fi repatriaţi din Italia, cu o aeronavă a MApN

Publicat: 14/03/2020 | 13:23

Alţi nouă cetăţeni românia care se aflau în Italia ca turişti sau pentru tratamente medicale şi care nu mai au posibilitatea de a rămâne în acea ţară, dar nici de a reveni în România, vor fi repatriaţi, sâmbătă, cu o aeronavă a Ministerului Apărării Naţionale (MApN). Ei vor fi plasaţi în carantină la Bucureşti.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, sâmbătă, că alţi 9 cetăţeni români vor fi readuşi în ţară, ca urmare a eforturilor comune ale MAE, Ministerului Apărării Naţionale şi altor autorităţi.

Din nou, este vorba de cetăţeni români non-rezidenţi în Italia, aflându-se acolo cu titlul temporar, ca turişti sau pentru intervenţii medicale, şi au fost afectaţi atât de plasarea în carantină a întregului teritoriu al Italiei, cât şi de măsurile adoptate de către autorităţile române de suspendare a zborurilor şi a curselor de transport rutier de persoane înspre şi dinspre Italia. Aceştia nu au avut alternativă reală de a-şi continua şederea în Italia.

La sosirea în ţară, cei 9 cetăţeni români vor fi preluaţi de către Direcţia de Sănătate Publică şi plasaţi în carantină într-o unitate din Bucureşti, în conformitate cu măsurile adoptate de către autorităţile române pentru cetăţenii care vin în România din Italia.

„Având în vedere circumstanţele fără precedent în care ne aflăm la nivel global, în contextul epidemiei de COVID-19, MAE asigură în mod constant şi sistematic informarea cetăţenilor români aflaţi în străinătate prin atenţionări de călătorie şi buletine informative publicate pe site-ul MAE în cadrul secţiunii dedicate COVID-19, precum şi prin site-urile şi canalele de social media ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate”, a menţionat MAE, potrivit news.ro.

Cei nouă români vor fi aduşi în ţară sâmbătă, cu o aeronavă de tip C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române.

„Aeronava, configurată pentru misiuni de evacuare medicală şi având instalate camere speciale de izolare, este operată de un echipaj format din locotenent-comandorul Romeo Gârz – comandantul aeronavei, căpitan Mihai Vîrdol – pilot secund, maistrul militar Maftei Ţebrean – tehnic de bord şi echipa medicală formată din maior Daniel Nica – medic şi plutonierul Georgel Grigore – asistent medical„, a anunţat şi Ministerul Apărării, precizând că transportul este realizat cu respectarea măsurilor pentru protecţia personalului şi a tehnicii, obligatorii în astfel de situaţii.

Alţi opt cetăţeni români, aflaţi în aceeaşi situaţie în Italia, au fost aduşi în ţară în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu o aeronavă C-27J Spartan a MApN.