Alexandru Rafila, anunţ de ULTIMA ORĂ pentru români! Gestul banal care îţi salvează viaţa: „Este mai important decât să purtăm mască”

Publicat: 11/04/2020 | 10:30

Profesorul Alexandru Rafila a adus noi precizări legate de această criză medicală care afectează și România, considerând că provocarea medicală este și ”un exercițiu” care ar trebui să intre, ulterior, în reflexul oricărui cetățean.

Distanțarea socială este punctul de reper fundamental, a transmis Alexandru Rafila, chiar mai important decât a purta masca de protecție. Dacă distanțarea socială nu este respectată, atunci putem ajunge la situații în care numărul îmbolnăvirilor și al deceselor, pe teritoriul României, va crește alarmant.

„Eu așa încerc să-l caracterizez, că este un exercițiu, în aceste două luni, iar ulterior trebuie să devină un comportament pentru majoritatea concetățenilor. Și atunci, probabil că o să trecem cu bine vara. Nu trebuie să ne mai înghesuim, să respectăm distanțarea socială”, spune Alexandru Rafila.

Nu putem evita o creștere a numărului cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19, consideră Alexandru Rafila, iar în ceea ce privește al doilea vârf al crizei este posibil ca în lunile de iarnă să asistăm la o revenire a infecțiilor.

„Al doilea vârf nu știu dacă va fi la fel de înalt, sigur că va fi o creștere a numărului de cazuri, asta se întâmplă cu orice infecție respiratorie în cursul iernii. Iarna, virozele respiratorii, fie că discutăm de unele banale, fie că discutăm despre gripă, cresc în intensitate, numărul lor este mai mare. Infecția cu noul coronavirus nu are de ce să fie diferită, mai ales că populația receptivă pentru noul coronavirus va fi încă numeroasă la iarnă. N-o să treacă probabil prin infecție decât 30, maximum 40 la sută din populație și atunci, măsurile acestea ar trebui cât de cât păstrate, încât să nu ajungem la situații disperate”, a mai spus Alexandru Rafila, potrivit digi24.ro.

(CITEȘTE ȘI: SE SCHIMBĂ TOT CE ŞTIAM DESPRE CORONAVIRUS! CARE SUNT ROMÂNII CU RISC MAXIM DE DECES DIN CAUZA CORONAVIRUSULUI! STATISTICA OFICIALĂ ESTE ÎNGRIJORĂTOARE)

”Nu trebuie să panicăm oamenii, este foarte important”

Profesorul Alexandru Rafila insistă, ca și în alte dăți, asupra faptului că oamenii nu trebuie panicați în această perioadă dificilă, iar explicarea măsurilor restrictive este un demers esențial. Aceste măsuri trebuie respectate, pentru că ele nu au decît scopul de a stopa răspândirea infecției cu COVID-19. Nimeni, de altfel, nu își dorește ca numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus să crească îngrijorător.

„Cred că avem încă multe de făcut și putem să explicăm oamenilor, pe înțelesul tuturor. Adică o ordonanță militară stabilește niște măsuri. E foarte bine că este așa, dar câteodată, e bine să le și explici: care sunt consecințele nerespectării, care sunt alternativele pe care să le poată folosi oamenii, pentru că vin o mulțime de întrebări și dacă nu are cine să le răspundă, oamenii încearcă să-și găsescă singuri o cale care să le răspundă unor necesități. Apropo de comunicare, nu trebuie să panicăm oamenii, este foarte important, însă trebuie să le explicăm care este semnificația acestor măsuri, de ce este bine să le respectăm, cât timp trebuie să le respectăm, să le explicăm că măsurile se vor relaxa dacă ei reușesc să le respecte o perioadă, care să ne ducă la un nivel al îmbolnăvirilor care să intre pe un trend descendent”, a declarat prof. dr. Alexandru Rafila.

(VEZI ȘI AICI: PRIMA VEDETĂ DIN ROMÂNIA, DIAGNOSTICATĂ CU NOUL CORONAVIRUS. A FOST INTERNATĂ DEJA LA ”MATEI BALȘ”!)